Tenismanul Victor Hănescu, cap de serie numărul 3 și locul 81 ATP, s-a calificat, duminică, în finala turneului challenger de la Banja Luka (Bosnia-Herțegovina), dotat cu premii în valoare totală de 64.000 de euro, informează site-ul oficial al competiției.
Hănescu l-a învins, în semifinale, cu scorul de 6-4, 7-5, pe italianul Simone Vagnozzi, poziția 232 în ierarhia mondială.
În finală, Victor Hănescu îl va întâlni pe austriacul Andreas Haider-Maurer, al șaptelea favorit al competiției și locul 102 ATP, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-3, de Ivan Sergeiev (Ucraina), poziția 160 în clasamentul mondial.